miercuri, 12 decembrie 2012

Ravi Shankar, marele sitarist

Tribut marelui sitarist Ravi Shankar


Pentru a înţelege ce a făcut Pandit Ravi Shankar pentru lume trebuie să înţelegem ce este sitarul şi muzica clasică indiană. Un prieten îmi povestea cu ceva vreme în urmă că interpreţii de sitar se găseau doar la curţile maharajahilor în India.
Sitarul în sine era considerat un instrument muzical rezervat regilor, în cazul nostru maharajahilor şi familiilor acestora. Familia unui sitarist aparţinea unei şcoli de muzică sub îndrumarea unui profesor, iar aceste şcoli erau finanţate de maharajahi.


Surprinzător, deşi maharajahii susţineau artiştii populari în general, ei nu încurajau interacţiunea dintre publicul larg şi acest isntrument. Sitarul şi sitariştii au fost o castă închisă şi exclusivistă pentru multe sute de ani. Rabindra Shankar Chowdery, cunoscut ulterior publicului pe numele lui de scenă Ravi Shankar, a adus sitarul mai aproape de publicul larg atât din India, dar mai ales din întreaga lume.
Ravi Shankar a fost ambasadorul sitarului în lume şi cel care a educat publicul asupra acestui instrument. Ravi Shankar a stabilit nivelul de referinţă al desăvârşirii artistice la care sitariştii ce l-au urmat vor trebui să se raporteze. A cânta la sitar nu înseamnă a interpreta o piesă fixă, înseamnă a crea artă, adăugând o raga după alta, în funcţie de starea de spirit a artistului şi a audienţei.


Compoziţiile lui Ravi Shankar realizate în colaborare cu artişti occidentali de renume sau orchestre faimoase i-au adus adus publicul aproape de muzica lui, de muzica clasică indiană. Adaptările fine şi virtuoase i-au deschis uşile sufletelor atât celor mai înrăiţi rockeri, dar şi celor mai mari iubitori de spectacole de filarmonică.
Iată cât de multe se pot face cu un sitar ... Beatles, George Harisson, Orchestra de Cameră din Moscova, Yehudi Mehudin, Philip Glass, ... şi mulţi alţii au fost copleşiţi de virtuozitatea lui Ravi Shankar.


Anul 1967, la LONDRA



George Harisson (ghitarist Beatles) şi Ravi Shankar în anul 1967


                                 Yehudi Mehudin şi Ravi Shankar în anul 1970

vineri, 7 decembrie 2012

Atithi Devo Bhavah

... sau Guest becomes God sau Oaspetele este o binecuvântare
Aceste 3 cuvinte dintr-o veche scriere în sanscrită adună în ele o întreagă filosofie a societăţii hinduse. "Atithi Devo Bhavah" este un cod de conduită care ne spune tuturor cum să tratăm un oaspete, ca pe un sfânt. Această expresie defineşte relaţia dintre gazdă şi oaspete în India cu mult înainte de a fi folosită de Ministerul Turismului din India ca şi slogan într-o campanie publică de îmbunătăţire a modului cum sunt trataţi turiştii străini.

Da, precum avem şi noi taximetrişti oportunişti la Otopeni, aşa găsim în multe ţări, chiar şi în India. Când eşti într-un loc frumos şi cineva este prea insistent, deja nu te simţi bine, iar peisajul şi ceea ce este în jurul tău trece pe locul 2. Uneori, uiţi şi de alte lucruri personale mai importante ... dar urmăriţi filmuleţele de mai jos pentru a vedea o parte din eforturile autorităţilor din India de a schimba atât prejudecăţile anumitor prestatori de servicii turistice din India, cât şi aşteptările călătorilor străini ... încă din 2009.

"India ta, India pentru toţi" vă invită să renunţaţi la prejudecăţi şi să vă propuneţi o întâlnire personală cu Incredible India.

Amintesc mai jos câteva clipuri de 60 de secunde din această campanie pentru cei care nu le-au văzut până acum. Primul filmuleţ este filmat la Mumbai, la monumentul Gateway of India.


Acţiunea celui de-al doilea filmuleţ se derulează la Dilli Haat (New Delhi) un centru de cumpărături dedicat suvenirurilor autentic indiene. Din când în când au loc aici şi spectacole culturale tradiţionale din toate colţurile Indiei. Meşteşugarii vin aici de peste tot din India, dar li se permite să ocupe un stand doar timp de 2 săptămâni într-un interval de 6 luni. Centrul este un organism de stat, nu privat.


Al treilea filmuleţ este realizat în Ladakh. Ladakh, exact, o altă destinaţie incredibilă din India, dar aproape necunoscută de români, dar deja cutreierată de japonezi şi nu numai. Dovada este mai jos.