Pentru a înţelege ce a făcut Pandit Ravi Shankar pentru lume trebuie să înţelegem ce este sitarul şi muzica clasică indiană. Un prieten îmi povestea cu ceva vreme în urmă că interpreţii de sitar se găseau doar la curţile maharajahilor în India.
Sitarul în sine era considerat un instrument muzical rezervat regilor, în cazul nostru maharajahilor şi familiilor acestora. Familia unui sitarist aparţinea unei şcoli de muzică sub îndrumarea unui profesor, iar aceste şcoli erau finanţate de maharajahi.
Surprinzător, deşi maharajahii susţineau artiştii populari în general, ei nu încurajau interacţiunea dintre publicul larg şi acest isntrument. Sitarul şi sitariştii au fost o castă închisă şi exclusivistă pentru multe sute de ani. Rabindra Shankar Chowdery, cunoscut ulterior publicului pe numele lui de scenă Ravi Shankar, a adus sitarul mai aproape de publicul larg atât din India, dar mai ales din întreaga lume.
Ravi Shankar a fost ambasadorul sitarului în lume şi cel care a educat publicul asupra acestui instrument. Ravi Shankar a stabilit nivelul de referinţă al desăvârşirii artistice la care sitariştii ce l-au urmat vor trebui să se raporteze. A cânta la sitar nu înseamnă a interpreta o piesă fixă, înseamnă a crea artă, adăugând o raga după alta, în funcţie de starea de spirit a artistului şi a audienţei.
Compoziţiile lui Ravi Shankar realizate în colaborare cu artişti occidentali de renume sau orchestre faimoase i-au adus adus publicul aproape de muzica lui, de muzica clasică indiană. Adaptările fine şi virtuoase i-au deschis uşile sufletelor atât celor mai înrăiţi rockeri, dar şi celor mai mari iubitori de spectacole de filarmonică.
Iată cât de multe se pot face cu un sitar ... Beatles, George Harisson, Orchestra de Cameră din Moscova, Yehudi Mehudin, Philip Glass, ... şi mulţi alţii au fost copleşiţi de virtuozitatea lui Ravi Shankar.
Anul 1967, la LONDRA
George Harisson (ghitarist Beatles) şi Ravi Shankar în anul 1967
Yehudi Mehudin şi Ravi Shankar în anul 1970